Admin

Prin Decizia  nr. 21 pronuntata in Dosarul nr. 1255/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secţia Penală în dosarul nr.20257/55/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, respectiv:
 „Dacă în privința infracțiunii prevăzută de art.2 alin.(1) pct.1 din Legea nr.61/1991 operează dezincriminarea în cazul în care locul unde s-a săvârșit fapta sub imperiul legii vechi nu se regăsește printre cele patru categorii enumerate în mod expres de art.372 alin.(1) și (2) din Codul penal;
Dacă trebuie îndeplinite cumulativ condițiile de loc special amenajat pentru distracție și agrement special autorizat pentru distracție ori agrement atât în cazul reglementat de dispozițiile art.372 alin.(1) teza a III-a din Codul penal, cât și în cazul reglementat de art.372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal;
  Dacă în cazul în care se stabilește că ipoteza reglementată de art.372 alin.(2) teza a-III-a din Codul penal nu presupune îndeplinirea condițiilor de loc “special amenajat și autorizat pentru distracție ori agrement”, dacă infracțiunea prevăzută de art.2 alin.(1) pct.1 din Legea nr.61/1991 își poate găsi corespondent în infracțiunea prevăzută de art.372 alin.(2) din Codul penal, când în hotărârea de condamnare s-a reținut folosirea obiectelor menționate de textul legal”. 
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată, în şedinţă publică in data de 4 iunie 2015.

Prin Decizia  nr. 20 pronuntata in Dosarul nr. 1235/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  admis sesizarea formulată de  Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală prin încheierea din 11 martie 2015  pronunţată în dosarul nr.195/252/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv : „interpretarea dispoziţiilor art.327 alin.2 Cod penal în sensul de a lămuri în ce măsură art.327 alin.2 Cod penal împrumută toate condiţiile elementului material de la art.327 alin.1 Cod penal, inclusiv condiţia ca prezentarea să fie efectuată – prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat –  sau art.327 alin.2 Cod penal împrumută de la art.327 alin.1 Cod penal condiţiile elementului material, mai puţin condiţia vizând modalitatea în care se face prezentarea, astfel încât condiţia ca acţiunea de prezentare să fie efectuată – prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat – , este înlocuită în art.327 alin.2 Cod penal cu condiţia ca acţiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane”.
În interpretarea art.327 alin.2 din Codul penal, stabileşte că cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui  act ce serveşte la identificare, legitimare ori Ia dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată, în şedinţă publică in data de 04 iunie 2015.

Prin Decizia  nr. 19 pronuntata in Dosarul nr. 1151/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  admis sesizarea formulată de  Curtea  Militară de Apel, în dosarul nr. 34/753/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin.1 teza I din C.pen.”.
Stabileşte că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art.34 alin.2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.1 teza I-a din Codul penal.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.(3) Cod procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică in data de 04 iunie 2015.

Prin Decizia  nr. 18 pronuntata in Dosarul nr. 1098/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați – Secţia penală şi pentru cauze cu Minori în dosarul nr.93/44/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în  România în  vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de Ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere că data liberării condiţionate, potrivit legii române să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene”.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică in data de 04 iunie 2015.

Prin Decizia  nr. 16 pronuntata in Dosarul nr. 1062/1/2015/HP/P, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, în dosarul nr. 2834/325/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dacă: „Este admisibilă acțiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale și morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică in data de 22 mai 2015.

Prin Decizia  nr. 15 pronuntata in Dosarul nr. 1028/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr.6638/101/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă:  „În interpretarea şi aplicarea art.17 din Decizia-Cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art.144 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?

În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art.100 din noul Cod penal (art.59 din vechiul Cod penal)?”.

În aplicarea art.17 din Decizia – Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art.144 alin.1 din Legea nr.302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

După transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.  

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 22 mai 2015.

Prin Decizia  nr. 14 pronuntata in Dosarul nr. 899/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  respins ca inadmisibilă sesizarea Curţii de Apel Timişoara – Secţia Penală, în dosarul nr. 18899/55/2013 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă fapta inculpatului, care, în calitate de lucrător bancar (ofiţer credite), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, încălcând aceste atribuţii, a participat la întocmirea adeverinţei de venit pe numele persoanei solicitante a creditului, completând o parte din adeverinţă cu date nereale, şi cunoscând că datele completate în adeverinţa de venit sunt nereale, a primit cererea de credit şi a înaintat-o comisiei spre aprobare, acţiune ce a avut ca urmare aprobarea creditului solicitat, producând băncii un prejudiciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune sau elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 477 alin. 3 Cod procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 12 mai  2015.

Prin Decizia  nr. 13 pronuntata in Dosarul nr. 878/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti  – Secţia I penală în dosarul nr. 26687/3/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând  într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art.41 alin.(1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art.15 alin.(2) din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.83 alin.(1) din Codul penal anterior sau conform dispoziţiilor art.96 alin.(5) raportat la art.44 alin.(2) din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.”

Stabileşte că în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art.41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art.15 alin. (2) din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.83 alin. (1) din Codul penal anterior.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 06 mai 2015.

Prin Decizia  nr. 12 pronuntata in Dosarul nr. 857/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală prin încheierea din data de 10 februarie 2015, în dosarul nr. 2635/93/2014 (4246/2014), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: ”dacă, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la o pedeapsă definitivă pentru o infracţiune care a produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, pentru determinarea maximului special prevăzut de legea nouă urmează să se reţină cauza de majorare a pedepsei prevăzută de art. 309 din Codul penal, chiar dacă prejudiciul produs prin respectiva infracţiune nu depăşeşte pragul prevăzut de art. 183 din Codul penal” şi stabileşte:

În interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracţiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 6 mai 2015.

Prin Decizia  nr. 17 pronuntata in Dosarul nr. 822/1/2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a  respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secţia Penală în dosarul nr. 14434/180/2014, având ca obiect rezolvarea de principiu a problemei de drept în sensul „dacă, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispoziţiile art. 488 alin. 2 şi art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă”.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată, în şedinţă publică in data de 4 iunie 2015.