Decizia nr.18 pronuntata in Dosarul nr. 19/1/2014/HP/P
Prin Decizia nr. 18 pronuntata in Dosarul nr. 19/1/2014/HP/P, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a admis sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi, Secţia Penală prin încheierea din 16 mai 2014 pronunţată în dosarul nr. 1296/233/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în aplicarea art. 21 (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pedeapsa închisorii executabilă mai mare de 5 ani aplicată pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se înlocuieşte cu a) măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată egală cu durata pedepsei închisorii ori cu b)măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani.
Stabileşte că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 din Codul penal cu referire la art. 21 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 187/2012:
– pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă aplicată pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii al cărui cuantum este până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii;
– pedeapsa executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă aplicată pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii mai mare de 15 ani, însă care nu depăşeşte 20 de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată, în şedinţă publică in data de 15 septembrie 2014.