Menu

Admin

About Admin

Posts by :

Decizii ale Curtii Constitutionale

În ziua de 30 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, care au următorul conținut: „Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art.426 poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.”

În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile art.428 alin.(1) cu referire la art.426 lit.i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Curtea a reţinut că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru introducerea contestației în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală] nu apare ca fiind rezonabilă din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Condiţionarea introducerii căii de atac extraordinare a contestației în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea termenului de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere, impune în sarcina individului o condiție excesivă pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

În aceste condiții, având în vedere că, în materie, contestația în anulare întemeiată pe dispoziţiile art.426 lit.i) din Codul de procedură penală este un remediu procesual prin care partea interesată poate obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem, reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.

Decizii ale Curtii Constitutionale

În ziua de 21 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.436 alin.(2), art.439 alin.(41) teza întâi și art.440 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

Art.436 alin.(2): „Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

Art.439 alin.(41) teza întâi: „În cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [….], preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.”

Art.440 alin.(1) şi alin.(2): „(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art.434, art.436 alin.(1), (2) şi (6), art.437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.”

În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art.436 alin.(2), art.439 alin.(41) teza întâi și art.440 alin.(2), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituţionale.

Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare, Curtea a reţinut că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a recursului în casaţie, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art.21 din Constituţie.

Curtea a constatat că, prin condiţionarea formulării cererii de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective. Astfel, Curtea a statuat că soluţia legislativă criticată creează premisele transformării liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare în drepturi iluzorii, ceea ce atrage neconstituţionalitatea acesteia.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art.440 alin.(1) din Codul de procedură penală, Curtea, cu unanimitate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Decizia este  definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.

Hotararea nr. 97/04.06.2016

Uniuniea Nationala a Barourilor din Romania a adoptat Hotararea nr. 97/04.06.2016 privind organizarea examenului de primire in profesie- sesiunea septembrie 2016- si a stabilit ca examenul se va sustine in mod unitar, in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor si se va desfasura prin INPPA Central- Bucuresti si prin centrele teritoriale ale acestuia.

Data desfasurarii examenului este 12 septembrie 2016.

Arondarea candidaţilor pentru susţinerea examenului se face în raport de baroul la care s-a depus cererea de înscriere la examen şi la care, în caz de primire în profesie, candidatul care a promovat examenul este obligat să se înscrie, fără a se putea înscrie în alt barou, astfel:

a) I.N.P.P.A. central (Bucureşti): Barourile Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Constanţa, Tulcea şi Dâmboviţa;

b) Centrul teritorial Braşov: Barourile Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Prahova şi Sibiu;

c) Centrul teritorial Cluj-Napoca: Barourile Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj şi Maramureş;

d) Centrul teritorial Craiova: Barourile Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Argeş, Teleorman şi Vâlcea;

e) Centrul teritorial Iaşi: Barourile Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;

f) Centrul teritorial Galaţi: Barourile Galaţi, Brăila şi Vrancea;

g) Centrul teritorial Timişoara: Barourile Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Satu-Mare şi Timiş.

Cererile de înscriere a candidaţilor la examen, se depun în intervalul 19 iulie 2016 – 17 august 2016 la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis. Cererile vor fi însoţite de actele prevăzute în Regulamentul de examen. În perioada 18 – 20 august 2016 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afişează conform prevederilor Regulamentului de examen. În perioada 22 – 24 august 2016 se vor soluţiona contestaţiile formulate de candidaţii cărora li s-a respins înscrierea la examen.

În cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive imprevizibile şi insurmontabile, cu cel mult 5 zile înainte de data examenului. Exclusiv pentru candidaţii care au susţinut examenul de licenţă în anul universitar 2016 şi numai dacă unităţile de învăţământ absolvite de aceştia nu au emis diplomele de licenţă, se admite depunerea adeverinţei de absolvire a examenului de licenţă, eliberată de unitatea de învăţământ, în locul diplomei de licenţă prevăzută la art. 15 alin. 2 lit. b) din Statutul profesiei de avocat; în acest caz, nu se cere ca adeverinţa de absolvire să fie însoţită de foaia matricolă.

Baroul Bacau are sediul pe strada Mihai Viteazu nr. 12, scara D, parter.

Decizia nr. 16 pronuntata in Dosarul nr. 5230/1/2016

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALA a pronuntat decizia nr. 16 in Dosarul nr. 1624/1/2016 si a decis:

 

Admiterea sesizarii formulate de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia Penală, în dosarul nr. 5230/97/2013* privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor?

2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile sau trebuie să fie diferit de acesta?

3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile?

Stabileşte că:

1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosireasunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor.

2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect  activ al infracţiunii din care provin bunurile.

3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 08 iunie 2016.

Decizia nr. 13 pronuntata in Dosarul nr. 1185/1/2016

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ a pronuntat decizia nr.13 in Dosarul nr.1185/1/2016 si a decis:

Admiterea sesizarii formulate de Curtea de Apel Galați – Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 23 februarie 2016 dată în dosarul nr.4079/121/2015 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă, în aplicarea prevederilor art.6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni”.

Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art.6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanța se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică in data de 18 mai 2016.

 

Decizia nr. 11 pronuntata in Dosarul nr. 1104/1/2016

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALA a pronuntat decizia nr.11 in Dosarul nr.1104/1/2016 si a decis:

 

 Admiterea sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 4493/311/2015 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă „în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art.861 din Codul penal anterior şi respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art.16 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 864 alin.1 din Codul penal anterior sau conform art. 96 alin. 4 şi 5 din Codul penal actual.”

Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform deciziei Curţii Constituţionale nr.265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art.861 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art.96 alin.4 şi 5 din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică in data de 5 mai 2016.

Decizia nr. 12 pronuntata in Dosarul nr. 911/1/2016

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronuntat decizia nr.12 in Dosarul nr. 911/1/2016 si a decis:

 Admiterea sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1804/308/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Dispoziţiile art. 1371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 16 mai 2016.

Decizia nr. 9 pronuntata in Dosarul nr. 814/1/2016

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronuntat decizia nr. 9 in Dosarul nr. 814/1/2016 si a decis:

Admiterea sesizarii formulate de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală,  în dosarul nr. 5287/290/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal, trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul  penal.”

Stabileşte că:

1.În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.

2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4  din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică in data de 12 aprilie 2016.

Decizia nr. 8 pronuntata in Dosarul nr. 558/1/2016

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ a pronuntat decizia nr.8 pronuntata in Dosarul nr. 558/1/2016 si a decis:

Respingerea, ca inadmisibilă, sesizarii formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia Penală, în dosarul nr. 74/119/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: dacă sintagma „când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică” folosită de legiuitor în cuprinsul art. 6 din Codul de procedură penală, care consfinţeşte principiul „Ne bis in idem”, are în vedere doar hotărârile pronunţate în materie penală faţă de o persoană pentru aceeaşi faptă – indiferent de încadrarea juridică dată faptei – sau noţiunea de „hotărâre penală” este folosită de legiuitor în sens larg, prin ea înţelegându-se orice fel de hotărâre indiferent de materia în care se pronunţă şi de procedura după care s-a judecat cauza, dacă aceasta ar putea fi apreciată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, că are un caracter penal şi reprezintă o hotărâre prin care s-a produs „condamnarea” penală, civilă, fiscală sau contravenţională a persoanei, trimisă mai apoi în judecată într-un proces penal pentru aceeaşi faptă.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 30 martie 2016.

Decizii ale Curtii Constitutionale

În ziua de 15 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere:

Cauzele având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator și ale art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins:

Art.67 din Legea nr.192/2006:

”(1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.

(2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.”

Art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală:

”(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: […] g) […] a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii”.

În urma deliberărilor, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art.16 alin.(1) lit.g) teza finală din Codul de procedură penală, Curtea, cu unanimitate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel București – Secția I penală și Secția a II-a penală.

 

Cauzele având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin.(1) din Codul penal şi ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte  prin încălcarea legii”.

Curtea a reţinut că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.

Cât priveşte dispoziţiile art.132 din Legea nr.78/2000, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Decizia este  definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat Curtea Constituţională.

 

Load More