Recursuri in interesul legii

Prin decizia nr.5 pronuntata în dosarul nr.6/2016 s-a dispus admiterea recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si s-a stabilit ca:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, stabileşte că:

În cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, instanţa de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul National de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală. Pronunţată, în şedinţă publică in data de 16 mai 2016.

Prin decizia nr.4 pronuntata în dosarul nr.2/2016 s-a dispus Admiterea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal de la 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din Codul penal, stabileşte că: Fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată, în şedinţă publică in data de 04.04.2016.

Inalta Curte de Casatie si Justitie- Completul competent sa judece recursul in interesul legii a pronuntat decizia nr. 1 in Dosarul nr. 23/2015 si a decis:

admiterea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si in consecinta a stabilit ca in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 86 din Codul de procedura penala:

In cazul asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabila civilmente si are obligatia de a repara singura prejudiciul cauzat prin infractiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispozitiile legale privind asigurarea obligatorie de raspundere civila.

Obligatorie conform dispozitiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica de la data de 15 februarie 2016.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 26/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România stabileşte că:

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia nr.2008/909/JAI al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române.

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia nr.2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres”.

Pronunțată în şedinţa din 7 decembrie 2015.

În şedinţa din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 25/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 213 şi  215¹ alin.5 din Codul de procedură penală stabileşte:

Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat ori s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar este definitivă”.

Prin Decizia nr.20 pronuntata în dosarul nr.13/2015 , Curtea de Casatie si Justitie:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.287¹⁶ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea pronunţată de către secţia de contencios administrativ a tribunalului în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică, poate fi atacată numai cu recurs.

Obligatorie, potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 5 octombrie 2015.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii exercitat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1050 – 1053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art.76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1050 – 1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 5 octombrie 2015.

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările şi modificările ulterioare, stabileşte că:

Perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale:

1. Anterior datei de 1 ianuarie 1949, va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale;

2. Intre 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de  asigurări sociale;

3. După 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică in data de 5 octombrie 2015.

Prin decizia nr. 17 pronuntata in dosarul nr. 14/2014 Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.19 din Codul de procedură penală stabileşte:

În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Obligatorie potrivit art.474 alin.4 Cod procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică in data de 5 octombrie 2015.

În şedinţa din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţata următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 15/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 10/2015, statuând că:
”Fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 Cod penal”.